Rapid s-a mișcat cel mai bine, cel mai repede și cel mai profitabil pe piața transferurilor în această pauză competițională. Au adus până acum cinci jucători de națională, liberi de contract și pe salarii mai avantajoase pentru club față de jucătorii care vor pleca.
În calcul ar mai putea intra eventualele prime de instalare, dar, trăgând linie, tot se poate spune că tandemul Copos-Dinu Gheorghe a dat lovitura.
CFR Cluj și Steaua sunt celelalte două echipe care au fost foarte active pe piața transferurilor, dar în cazul lor se poate vorbi despre salarii foarte mari plătite noilor achiziții, dar și despre sume considerabile plătite pentru perfectarea transferurilor.
Practic, „Vamă” le-a suflat contracandidatelor câte un jucător, Deac, respectiv Surdu, fără a-l obliga pe Copos să bage mâna în buzunar. Alexa, Oros ori Apostol au venit și ei liberi de contract. La fel ar putea ajunge și Prepeliță în Giulești.
Cinci rapidiști, pe picior de plecare
Dacă, valoric, transferurile în cauză e clar că sunt un plus, și din punctul de vedere al salariilor se poate vorbi despre o economie, în cazul în care se pun în balanță cu cele ale jucătorilor care ar urma să părăsească Giuleștiul. Potrivit informațiilor existente, în această vară ar urma să plece măcar cinci fotbaliști: Bornescu, Vidanov, Lazăr, Cesinha și Spadacio. Însumat, aceștia câștigau aproximativ un milion de euro pe sezon. Salariile celor cinci proaspăt giuleșteni nu depășesc 750.000 de euro, ele variind între aproximativ 100.000 și 230.000 de euro. Nici aducerea lui Lucescu junior nu va produce o gaură în bugetul clubului, pretențiile fostului selecționer nefiind unele exagerate, undeva în jurul sumei de 300.000 de euro. Comparativ cu precedenta reconstrucție, epoca Taher, Peseiro etc, Rapid pare să se reinventeze cu costuri incomparabil mai mici. Atunci numai salariul tehnicianului portughez era cât suma plătită anual pentru cinci actuali sau foști tricolori și un selecționer demisionar.
Față de „perioada Taher”, Dinu Gheorghe a reconstruit echipa cu costuri pe placul patronului Copos
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER